miercuri, 21 octombrie 2009

VALI CĂCIULĂ ÎN CUVINTE


Cred că eram prin clasa I când m-am urcat prima dată pe schiuri. Mi-aduc și acum aminte că tata, zugrav de meserie, a primit la un moment dat în schimbul muncii prestate la o lucrare, o pereche de schiuri. Erau lungi de 2 m și le legam de picioare cu niște curele bătute în cuie. Astăzi ar fi considerate '' o glumă '' dar la vremea aceea erau niște '' trufandale''! De cum le-am văzut m-am îndrăgostit de ele și mult timp după aceea aveam să le venerez. Uite așa am început să merg la școală numai pe schiuri. Atunci era perioada când viața era cum era.... lipsuri multe... Tânjeam și eu la echipament de ski pentru că mulți dintre colegii mei mergeau la antrenamente și primeau echipament. Așa am început să merg și eu la antrenamente. La început nu m-am descurcat prea bine, așa că, noapte de noapte, fuga- fuguța din casă să mă antrenez singur-singurel. Eram atât de conștient că la vârsta aceea trebuia să - i ajung pe restul din urmă. Cum repetiția e mama învățăturii, am muncit. Am muncit pe brânci până mi-au sărit capacele. Nu mi-a fost ușor o clipă, dar în final consider că a meritat efortul!
După nici doi ani de muncă susținută și antrenamente, am devenit campion național și selecționat printre speranțele olimpice. Am primit echipament mai bun și o indemnizație de efort care la vremea aceea era mai mare chiar decât salariul mamei, care era femeie de serviciu. Eram un copil dintr-o familie modestă și pe deasupra conștient că prin ce făceam puteam să îmi susțin finciar și eu cât de cât familia. Dar, cum după lucrul bun vine lucrul rău, la un antrenament pe Carp am căzut și mi-am fracturat tibia. Din cauza acestui accident am fost retras din lot și mi s-a retras și indemnizația cu tot cu echipament.
Atunci a urmat o perioadă grea care ar fi demoralizat probabil pe oricine. Nu și pe mine! eram învățat cu greutățile... pornisem de la zero doar! Știam că nu pot lăsa lucrurile așa, trebuia să lupt să revin în competiție. Atunci în mine s-a dat o luptă cruntă și eram conștient, Dumnezeu mi-e martor, că trebuie să mă vindec cu orice preț. Am suferit o operație în urma căreia am rămas cu un picior mai scurt așa că am mers la spitalul Azuga unde am suportat o operație de elongare, destul de riscantă. Am vrut din tot sufletul să mă vindec așa că am făcut fizioterapie și am muncit pe brânci să mă refac. Iarna ce a urmat operației, am devenit campion național. Am fost reprimit în lot și mi-am reluat antrenamentele. Urma ca apoi timp de cinci ani de zile să mă aflu mereu între primii cinci la competițiile de gen. În 1977, Sergiu Nicolaescu, mi-a oferit un mic rol în filmul "Campionii". Pentru rolul în acest film a trebuit să sar peste cabana Vârful cu Dor, aproximativ 16-17m. Nu mai sărisem niciodată până atunci peste un obstacol mai mare de doi metrii dar am acceptat din motive financiare. Am fost platit cu numai 1.500 de lei și încă 500 de lei pentru o ultimă săritură. Această ultimă săritură n-a fost tocmai cea mai bună decizie a mea pentru că în timpul săriturii am făcut greșeala de a inspira, lucru care mi-a modificat echilibrul. Am căzut cu capul în jos, înfipt în zăpadă, îngropat pînă la brîu. Am făcut fractură de coloană cervicală iar targa pe care am fost cărat a fost improvizată din ușa de la WC-ul cabanei. M-am refăcut și din experiența asta și am pornit iar la drum.
În martie 1979 eram la școala de alpinism ca membru în echipa Salvamont Bâlea. Destinul a făcut ca pe Șaua Caprei să treacă, culmea!, o capră neagră, și să declanșeze o avalanșă în urma careia mi-au murit patru colegi. Am suferit un șoc pentru că am fost singurul din grupă care am supraviețuit. Nici acum nu știu cum și de ce! Cert este că, în loc să mă ascund, am rămas parcă țintuit, cu fața spre avalanșă. Singurul lucru care mi-a venit în minte atunci, a fost fiul meu, care pe atunci avea câteva luni. Am rămas membru Salvamont Sinaia vreme de cincisprezece ani pentru că mi-a plăcut și am făcut această meserie din pasiune. Este drept o mare parte din activitatea mea și tot ceea ce am învățat în cadrul Echipei Salvamont, se datorează magnificului Sandu Floricioiu dar și inițiatorilor Serviciului Salvamont din România, Mihai și Dan Sârbu, cărora țin să le mulțumesc pe această cale!
În domeniul ski-ului, curajul și perseverența m-au ajutat să execut cu succes celebrul flic - flac înainte (majoritatea execută flic-flac înapoi, care este mai simplu). Am la activ 238 de sărituri reușite și peste 500 de căzături din flic-flac. În 2003, am devenit campion național și la schi extrem.
Am învățat să schieze oameni din toate categoriile sociale. Cu majoritatea am rămas foarte bun prieten. Printre oamenii cunoscuți cărora le-am fost dascăl se numără: Radu Mazăre (primarul Constanței), băiatul ex-premierului Adrian Năstase, Felicia Meleșcanu, Roxana Ciuhulescu, Dan Bitman și pe frumoasa Ileana Lazariuc.
În prezent mă ocup de propria mea școală de ski înființată în 1993, școală ce se numește "Valentino". În momentul de față aceasta este cotată pe locul trei pe plan național.
Despre mine, Vali Căciulă sunt multe de spus... Am fost mereu copilul rebel care a vrut să ajungă acolo unde nu puțini au ajuns. Pentru mine skiul a fost mereu o provocare, o pasiune dar mai presus de tot a fost un mod de viață! Am trecut prin multe încercări și sunt dovada vie că dorința, ambiția și perseverența pot modela un caracter. Am învățat din fiecare experiență și am mers mereu mai departe! Acesta sunt eu, Vali Căciulă!

7 comentarii:

  1. Bravo Vali mult succes in tot ceea ce faci mai ales cu pasiune . mi-e dor de schi de valea dorului de copilarie , dar viata are multe drumuri si multe surprize ma bucur ca am prieteni care totusi in momentele de acum din lumea asta , pot conversa cu ei si mai ales cei care au niste realizari si pasiuni precum Vali Caciula mult succes si viata lunga cu drag si dor ,Catana Doru London 2010

    RăspundețiȘtergere
  2. ITI MULTUMESC VALENTIN CACIULA CA EXISTI.In viata noastra,a Sinaienilor ai venit precum o furtuna,ne-ai incantat la SERBARILE ZAPEZII,pe vremuri,am plans atunci cand ai avut probleme,ne-am bucurat pentru reusitele tale in sport si nu numai.Nu cred ca este nimeni din Sinaia,pe unde se duce in excursii sau in alte locuri sa nu pvesteasca despre VALENTIN CACIULA UN MARE SCHIOR SI MAI ALES SALVAMONTIST.Nu spun asta asa de dragul de a ma afla in treaba.Pe cand aveam 12 anisori invatand si eu sa schiez, am aflat de aceasta partie CARP ca fiind cea mai periculoasa dar ii auzeam pe colegii mei mai mari ca se duc mereu sa schieze in valea lui carp,incapatanat cum eream m-am echipat corespunzator cu un costum de schi cumparat din magazin,cu esarfa mamei mele la gat(ca asa purtau marii schiori)cu schiurile mele COMBIER si legaturi Mesta simplu si bocanci pt.schi cu sireturi m-am dus sa infrunt si eu CARPUL,dar atunci cand am ajuns la cota 2000 am intrat pe partia carp si nu am vazut ca este periculos,am schiat si m-am oprit strigand la altii:ce este asa de periculos la asta?la care mi sa raspuns:asta este micul carp hai la ala mare si ai sa vezi.......atunci m-am luat dupa cei mari si cand am vazut carpul cel mare am incremenit.......am coborat in trepte(cuvant folosit in schii) pana aproape de baza partiei si atunci cand m-am vazut in siguranta am urmat o poteca abrupta ,latime de 1metru lungime...nu mai stiu, in dreapta era muntele si in stanga mea prapasita de aproximativ 500 metri sau/ si mai mult, care era protejata de un gard de sarma, m-am dezechilibrat pe la inceputul partiei am cazut,alunecand spre prapastie,am fost cu tot corpul in prapastie,tinandu-ma cu mainile de plasa,atunci am fost salvat de VALENTIN CACIULA care era,din FERICIRE,prin apropiere si ma tras din prapastie coborandu-ma in spinarea lui, pina la cabana 1500 si s-a asigurat daca sunt bine,DUMNEZEU SA I-TI DE VIATA LUNGA SI FERICITA VALICULE.Atunci am inteles ca nu este bine sa te pui cu muntele fie vara fi iarna,asa ca atentie marita.NU AM CUVINTE SA MULTUMESC ACESTUI MARE SPORTIV AL TARII NOASTRE SI UN MARE SALVAMONTIST.Ma cunoaste si de atunci am ramas PRIETENI PE VIATA.Daca vrei un sfat despre o aventura pe munte sau despre schi cautal negresit si vei fi multumit.Este omul de care o sa ai nevoie atunci cand te duci la munte,mai precis, cauta-l si nu vei regreta.Cu multa dragoste VALENTIN OCROTEALA

    RăspundețiȘtergere
  3. prin cite treci acum Vali--februarie 2011....nu esti deci la primele incercari.....vei iesi si din asta.Trebuie sa te intorci printre prieteni,muntele te asteapta si mai ai multe generatii de invatat sa schieze.Iti urez insanatosire deplina si rapida-Madalina Bubuioc

    RăspundețiȘtergere
  4. dumnezeu sa te odihneasca in pace!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Nu mor caii cand vor jigodiile!"
    Dumnezeu nea dat a doua sansa - PRIETENIA CU "RUGINITU"
    Alt "Ruginit"

    RăspundețiȘtergere
  6. Am fost in vizita la Vali si spre bucuria mea se simte bine.Isi revine incet,dar sigur,din aceasta incercare. I-am spus ca o multime de oameni sunt alaturi de el si ii trimit mesaje de incurajare pe internet.Mi-a spus :"spune-le tu pentru mine ca le multumesc", ceea ce fac acum :Va multumesc ca sunteti alaturi de Vali! Roxana C.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa te faci bine nenea Vali! Ne lipsesti de pe zapada!

    RăspundețiȘtergere