VALI CĂCIULĂ ÎN CUVINTE

Cred că eram prin clasa I când m-am urcat prima dată pe schiuri. Mi-aduc și acum aminte că tata, zugrav de meserie, a primit la un moment dat în schimbul muncii prestate la o lucrare, o pereche de schiuri. Erau lungi de 2 m și le legam de picioare cu niște curele bătute în cuie. Astăzi ar fi considerate '' o glumă '' dar la vremea aceea erau niște '' trufandale''! De cum le-am văzut m-am îndrăgostit de ele și mult timp după aceea aveam să le venerez. Uite așa am început să merg la școală numai pe schiuri. Atunci era perioada când viața era cum era.... lipsuri multe... Tânjeam și eu la echipament de ski pentru că mulți dintre colegii mei mergeau la antrenamente și primeau echipament. Așa am început să merg și eu la antrenamente. La început nu m-am descurcat prea bine, așa că, noapte de noapte, fuga- fuguța din casă să mă antrenez singur-singurel. Eram atât de conștient că la vârsta aceea trebuia să - i ajung pe restul din urmă. Cum repetiția e mama învățăturii, am muncit. Am muncit pe brânci până mi-au sărit capacele. Nu mi-a fost ușor o clipă, dar în final consider că a meritat efortul!
După nici doi ani de muncă susținută și antrenamente, am devenit campion național și selecționat printre speranțele olimpice. Am primit echipament mai bun și o indemnizație de efort care la vremea aceea era mai mare chiar decât salariul mamei, care era femeie de serviciu. Eram un copil dintr-o familie modestă și pe deasupra conștient că prin ce făceam puteam să îmi susțin finciar și eu cât de cât familia. Dar, cum după lucrul bun vine lucrul rău, la un antrenament pe Carp am căzut și mi-am fracturat tibia. Din cauza acestui accident am fost retras din lot și mi s-a retras și indemnizația cu tot cu echipament.
Atunci a urmat o perioadă grea care ar fi demoralizat probabil pe oricine. Nu și pe mine! eram învățat cu greutățile... pornisem de la zero doar! Știam că nu pot lăsa lucrurile așa, trebuia să lupt să revin în competiție. Atunci în mine s-a dat o luptă cruntă și eram conștient, Dumnezeu mi-e martor, că trebuie să mă vindec cu orice preț. Am suferit o operație în urma căreia am rămas cu un picior mai scurt așa că am mers la spitalul Azuga unde am suportat o operație de elongare, destul de riscantă. Am vrut din tot sufletul să mă vindec așa că am făcut fizioterapie și am muncit pe brânci să mă refac. Iarna ce a urmat operației, am devenit campion național. Am fost reprimit în lot și mi-am reluat antrenamentele. Urma ca apoi timp de cinci ani de zile să mă aflu mereu între primii cinci la competițiile de gen. În 1977, Sergiu Nicolaescu, mi-a oferit un mic rol în filmul "Campionii". Pentru rolul în acest film a trebuit să sar peste cabana Vârful cu Dor, aproximativ 16-17m. Nu mai sărisem niciodată până atunci peste un obstacol mai mare de doi metrii dar am acceptat din motive financiare. Am fost platit cu numai 1.500 de lei și încă 500 de lei pentru o ultimă săritură. Această ultimă săritură n-a fost tocmai cea mai bună decizie a mea pentru că în timpul săriturii am făcut greșeala de a inspira, lucru care mi-a modificat echilibrul. Am căzut cu capul în jos, înfipt în zăpadă, îngropat pînă la brîu. Am făcut fractură de coloană cervicală iar targa pe care am fost cărat a fost improvizată din ușa de la WC-ul cabanei. M-am refăcut și din experiența asta și am pornit iar la drum.
În martie 1979 eram la școala de alpinism ca membru în echipa Salvamont Bâlea. Destinul a făcut ca pe Șaua Caprei să treacă, culmea!, o capră neagră, și să declanșeze o avalanșă în urma careia mi-au murit patru colegi. Am suferit un șoc pentru că am fost singurul din grupă care am supraviețuit. Nici acum nu știu cum și de ce! Cert este că, în loc să mă ascund, am rămas parcă țintuit, cu fața spre avalanșă. Singurul lucru care mi-a venit în minte atunci, a fost fiul meu, care pe atunci avea câteva luni. Am rămas membru Salvamont Sinaia vreme de cincisprezece ani pentru că mi-a plăcut și am făcut această meserie din pasiune. Este drept o mare parte din activitatea mea și tot ceea ce am învățat în cadrul Echipei Salvamont, se datorează magnificului Sandu Floricioiu dar și inițiatorilor Serviciului Salvamont din România, Mihai și Dan Sârbu, cărora țin să le mulțumesc pe această cale!
În domeniul ski-ului, curajul și perseverența m-au ajutat să execut cu succes celebrul flic - flac înainte (majoritatea execută flic-flac înapoi, care este mai simplu). Am la activ 238 de sărituri reușite și peste 500 de căzături din flic-flac. În 2003, am devenit campion național și la schi extrem.
Am învățat să schieze oameni din toate categoriile sociale. Cu majoritatea am rămas foarte bun prieten. Printre oamenii cunoscuți cărora le-am fost dascăl se numără: Radu Mazăre (primarul Constanței), băiatul ex-premierului Adrian Năstase, Felicia Meleșcanu, Roxana Ciuhulescu, Dan Bitman și pe frumoasa Ileana Lazariuc.
În prezent mă ocup de propria mea școală de ski înființată în 1993, școală ce se numește "Valentino". În momentul de față aceasta este cotată pe locul trei pe plan național.
Despre mine, Vali Căciulă sunt multe de spus... Am fost mereu copilul rebel care a vrut să ajungă acolo unde nu puțini au ajuns. Pentru mine skiul a fost mereu o provocare, o pasiune dar mai presus de tot a fost un mod de viață! Am trecut prin multe încercări și sunt dovada vie că dorința, ambiția și perseverența pot modela un caracter. Am învățat din fiecare experiență și am mers mereu mai departe! Acesta sunt eu, Vali Căciulă!